Ştiri » septembrie 2012 » 13 septembrie 2012
Van Rompuy propune un “buget central” al zonei euro
J, 13.09.2012, ora 15:21 | Finanţe-Bănci | 1556 vizualizări
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunţat joi că săptămâna viitoare va lansa consultările cu statele membre şi cu Parlamentul European pe tema întăririi Uniunii Economice şi Monetare (zona euro). Această uniune ar trebui să dispună de o componentă bugetară, care ar putea include, în primul rând, “instrumente pentru gestionarea şocurilor asimetrice şi de prevenire a contagiunii, eventual prin intermediul unui buget central al zonei euro”, scrie Van Rompuy, într-un document ce rezumă mizele principale ale consultărilor viitoare. Aceasta ar putea “implica o emisiune limitată de datorie comună”, iar punerea în comun a riscurilor să fie însoţită de măsuri “în direcţia unei guvernanţe comune asupra bugetelor”.
Toată ştirea pe Financiarul.ro
Curs valutar din 13.09.2012
Indici bursieri din 13.09.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|