Ştiri » iulie 2011 » 17 iulie 2011
Zona euro îşi pune în joc supravieţuirea în zilele următoare
D, 17.07.2011, ora 14:46 | Finanţe-Bănci | 855 vizualizări
Zona euro trebuie să decidă în zilele următoare asupra unui nou plan de salvare a Greciei, care ar putea include şi răscumpărarea datoriei ţării. Joi urmează să aibă loc o întâlnire la vârf a conducătorilor din zona euro, pentru a evita o extindere periculoasă a crizei datoriei, relatează AFP. 'Trebuie ca Europa să se trezească', a spus premierul grec, Giorgos Papandreou, într-un interviu apărut duminică în cotidianul Kathimerini. 'Suntem pe cale să ajungem la o soluţie pentru a da un răgaz pe termen lung datoriei' ţării, a adăugat el, înaintea negocierilor dificile de joi. Momentul este de mare importanţă, după o săptămână grea pe pieţe, care a pus în evidenţă riscurile de contaminare care ameninţă Italia, a treia economie a zonei. Roma, sub presiune, a adoptat într-un timp record un plan de austeritate, în care reducerea cheltuielilor este de 48 de miliarde de euro.
Toată ştirea pe Capital.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|