Ştiri din categoria Actualitate
Aproximativ 137 kg de heroină în valoare de peste 20 de milioane de euro au fost depistate zilele trecute la Postul Vamal Giurgiuleşti-Galaţi, potrivit jurnal.md. citeşte...
Lucian Bute, cel mai de succes pugilist autohton al ultimului deceniu, revine în ring pe 15 august în cadrul unei gale organizate de Interbox şi GYM la Centre Bell din Montreal. citeşte...
Perechea formată din sportivele Simona Halep şi Daria Gavrilova (Rusia), beneficiară a unui wild-card, a ratat, marţi, calificarea în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Toronto. citeşte...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. citeşte...
Regele Mihai a decis ieri să retragă titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Mama fostului principe, "Alteţa Sa Regală Principesa Elena a primit înştiinţarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele", potrivit Mediafax. citeşte...
Astronauţii din echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au în meniul din aceste zile salată verde crescută în spaţiu, fiind pentru prima oară când ei mănâncă legume cultivate chiar pe ISS, conform publicaţiei The Verge. citeşte...
Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ, în iunie, de 3.117 persoane, după ce, în mai 2015, acesta s-a situat la 5.605 de persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), remise azi redacţiei. citeşte...
Jucătoarea rusă Maria Şarapova, locul doi WTA, s-a retras de la turneul de categorie Premier de la Toronto, competiţie care va începe luni şi le va avea ca principale favorite pe Serena Williams (1) şi Simona Halep (2), informează wtatennis.com. citeşte...
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe Călin Mitică, om de afaceri care controlează companiile Transferoviar SA şi Remarul 16 Februarie SA, acuzat de dare de mită, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi complicitate la cumpărare de influenţă. citeşte...
Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Răzvan Mihai Iordan, fost director al Direcţiei Inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi a lui Dan Toma, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Inspecţie de la aceeaşi primărie, pentru luare de mită, potrivit unui comunicat DNA. citeşte...
Procurorii ploieşteni au trimis în judecată Petrotel Lukoil Ploieşti, pe Andrey Iurevici Bogdanov, directorul companiei şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda. Acuzaţia vizează un prejudiciu de 1,76 de miliarde de euro produs statului român. citeşte...
DNA solicită redeschiderea urmăririi penale faţă de fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov şi alte opt persoane acuzate de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Olt au decis joi, 30 iulie, să amâne luarea unei decizii privind solicitarea DNA pe 13 august. citeşte...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis joi să ridice în parte sechestrul asigurător pus de procurorii DNA pe sume de bani deţinute în conturi de fostul europarlamentar Adrian Severin, în dosarul în care acesta este cercetat pentru complicitate la spălare de bani. citeşte...
Companii mari din domeniul farmaceutic precum Roche, Pfizer sau GlaxoSmithKline sunt printre cele implicate în recompensarea unor medici oncologi cu vacanţe de lux, pentru ca doctorii să prescrie preferenţial anumite medicamente, potrivit unor surse judiciare. citeşte...
Procurorii DIICOT din Bucureşti au prezentat miercuri cele 333 de kilograme de heroină găsite în urmă cu o zi într-un TIR, care încerca să iasă din ţară prin Vama Petea din judeţul Satu Mare. citeşte...
Procurorii DNA au găsit la percheziţiile efectuate marţi, în legătură cu dosarul de corupţie din domeniul farmaceutic, cantităţi mari de medicamente, unele dintre ele foarte scumpe, au declarat miercuri,surse judiciare. citeşte...
Procurorii DNA au descins la mai mulţi medici şi famacişti din şapte judeţe, dar şi din Capitală. Sunt efectuate percheziţii domiciliare în 61 de locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, se arată în comunicatul DNA. citeşte...
Magistraţii Tribunalului Timiş au decis sâmbătă arestarea preşedintelui CJ Arad, Nicolae Ioţcu, pentru 30 de zile, admiţând solicitarea procurorilor DNA. citeşte...
Premierul Victor Ponta, care a anunţat acum două săptămâni că rămâne simplu membru PSD, este vicepreşedinte al partidului, potrivit explicaţiilor oferite de Rovana Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. citeşte...
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea 10.000 de euro mită, au declarat vineri surse judiciare. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|