Ştiri din categoria Economie
Importurile de alimente ale României au depăşit exporturile cu peste 660 de milioane de euro în prima jumătate a acestui an. Deficitul comercial pe piaţa alimentară a fost în primul semestru de de 7 ori mai mare decât cel înregistrat pe întreaga durată a anului trecut. Scăderea taxei pe valoare adăugată şi creşterea consumului a dus la un salt destul de mare al importului de mâncare. Pe de alta, România este unul dintre cei mai mari producători mondiali de porumb, însă precedenta recoltă a fost foarte slabă ceea ce s-a văzut mult în valoarea exporturilor de alimente ale României. citeşte...
Economia României este într-unul dintre cele mai bune momente din 1990 încoace, spune guvernatorul Băncii Naţionale. Mugur Isărescu estimează o creştere chiar mai mare de 3-4 procente, dacă s-ar face reforme în insfrastructură, energie şi educaţie. Guvernatorul BNR s-a referit în special la absorbţia fondurilor europene, care este departe de a fi satisfăcătoare, după părerea lui. citeşte...
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în urcare, de la 4,2% până la 4,8%, estimarea oficială de creştere economică pentru acest an, după evoluţia mult peste estimări din prima jumătate a acestui an, arată prognoza preliminară de toamnă realizată de instituţie. CNP a revizuit puternic în urcare şi prognoza de deficit de cont curent, chiar dacă a menţinut estimările privind exporturile şi importurile. citeşte...
La începutul acestei săptămâni, miniştrii Agriculturii din statele membre, inclusiv Achim Irimescu, s-au întâlnit la Bratislava la o întâlnire informală organizată cu scopul de a clarifica ce se întâmplă în relaţiile dintre fermieri şi marile lanţuri de magazine. Se aduce tot mai des în discuţie varianta adoptării unei legislaţii comunitare prin care să se ţină în frâu puterea de negociere a retailerilor în raport cu furnizorii lor. citeşte...
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a scăzut, în luna iulie a acestui an, atât faţă de luna precedentă cu 4%, cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,3%, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte...
Economia Statelor Unite ar putea să fi intrat, deja, în recesiune, potrivit unui studiu al analiştilor de la Deutsche Bank. Studiul relevă că, în trimestrul doi al acestui an, atât productivitatea muncii cât şi marjele de profit ale corporaţiilor au scăzut. Aceşti doi indicatori sunt consideraţi „precursori ai recesiunii”. citeşte...
Consumul a crescut în luna iulie a acestui an cu 11,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai mic avans din ultimele 11 luni. Încetinirea ritmului de creştere vine în contextul în care vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut în iulie „doar“ cu 9,9% după ce efectul de bază al reducerii TVA în iunie 2015 s-a dus. citeşte...
România a înregistrat exporturi de 32,9 miliarde de euro în primele şapte luni ale anului, în creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Importurile s-au cifrat la 38,1 miliarde euro, iar deficitul a sărit bine de 5 miliarde de euro, mai mare cu 1,1 miliarde de euro decât în 2015. citeşte...
Premierul Dacian Cioloş va merge în Parlament pentru a prezenta situaţia economică şi pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentare care pun presiune pe buget, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, care a spus că iniţiativa preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, de a-l invita pe prim-ministru în Legislativ este foarte bună. citeşte...
Preţul cafelei se pregăteşte de o explozie, din cauza vremii nefavorabile din Vietnam şi din Brazilia, iar datele din piaţă arată că 'arabica' ar putea ajunge la 182 cenţi/livră (4 dolari/kilogram), conform unei analize de specialitate. citeşte...
Produsul Intern Brut a urcat cu 5,2% în primul semestru din acest an (serie brută) raportat la perioada similară din 2015, păstrându-se aceeaşi creştere ca în datele semnal. citeşte...
Guvernul francez va cere Comisiei Europene, în luna septembrie, să oprească negocierile pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), a anunţat marţi secretarul de stat în Ministerul francez al Comerţului exterior, Matthias Fekl. citeşte...
Economia Greciei a crescut în al doilea trimestru, însă avansul de 0,2% a fost sub estimările iniţiale din cauza performanţelor slabe ale cheltuielilor de consum şi exporturilor, arată datele publicate luni de Institutul de statistică Elstat. citeşte...
Singura soluţie pentru ca România să recupereze din decalajul care o desparte de statele din Vest este să schimbe structura economiei, este de părere Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). citeşte...
Sigmar Gabriel, ministrul german al Economiei, a declarat astăzi că negocierile dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite ale Americii (SUA) cu privire la Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) au eşuat. citeşte...
Perioada de reorganizare a activităţii Oltchim a fost extinsă cu încă un an, în adunarea creditorilor, ne-a confirmat avocatul Gheorghe Piperea, partener în cadrul Rominsolv, administrator judiciar al combinatului, care ne-a precizat că nu este nevoie de o nouă aprobare a planului de reorganizare, după ce compania a propus vânzarea de active, pe bucăţi, grupate în nouă pachete. citeşte...
Combinatul chimic "Oltchim" (OLT) va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor, grupate în nouă pachete, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti. citeşte...
Producţia de cărbune net a României a totalizat în primele şase luni ale acestui an 1,962 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 12,2% (273.000 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2015, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. citeşte...
Un val de falimente riscă să măture întreaga industrie a oţelului. Cei mai mari 30 de producători ai lumii au acumulat datorii record de 150 de miliarde de dolari. Sunt practic 30 de companii care au de plătit aproape cât produce toată România într-un an întreg - şi asta nu e tot. În industria de oţel din China, companiile mici şi mari au datorii de 500 de miliarde de dolari. citeşte...
Guvernul dă liber la disponibilizări în toate întreprinderile de stat. Prezent la Târgu Jiu, pentru discuţii cu sindicaliştii de la Complexul Energeric Oltenia, vicepremierul Costin Borc a anunţat că managerii pot face concedieri în toate companiile unde acţionar majoritar este statul. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|