Fondurile străine de investiţii au de încasat 580 milioane de lei, adică 70% din suma pusă la dispoziţie de Fondul Proprietatea (FP) în oferta publică de răscumpărare, potrivit calculelor ZF. Oferta a atras ordine record de vânzare de 13,5 ori mai mari decât cantitatea de acţiuni disponibilă. citeşte...
La Sibex, evoluţia pieţei futures este din ce în ce mai îngrijorătoare, prima jumătate din cea de-a doua şedinţă din decembrie oferind o imagine a dezastrului: doar 88 de contracte realizate până la ora 17:20. Valoarea tranzacţiilor ilustra la rândul său din plin absenţa speculatorilor, fiind de numai 1,37 milioane lei. citeşte...
Administratorii Fondului Proprietatea (FP) şi-au exprimat, ieri, dezamăgirea cu privire la faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF) nu a aprobat regulamentul referitor la listarea pe pieţele străine prin intermediul titlurilor de interes, după ce prima lor reacţie a fost să solicite în mod oficial clarificări în legătură cu motivarea acestei decizii. citeşte...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a decis menţinerea componenţei celor şapte indici şi ajustarea periodică a acestora, însă ponderile simbolurilor din componenta indicilor vor fi determinate pe baza numărului de acţiuni şi a preţurilor de închidere înregistrate la finalul şedinţei de tranzacţionare din data de 12 decembrie 2014. citeşte...
Patru dintre bursele europene au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. FTSE 100 a coborât cu 0,38%, până la nivelul de 6.716,63 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei din Paris s-a majorat cu 0,08%, ajungând la 4.391,86 puncte. citeşte...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, creşte cu 0,36% fiind cotat la 6.951,71 puncte. citeşte...
Dow Jones al bursei din Statele Unite a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere uşoară. Indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,02%, ajungând la 17.876,63 puncte, în timp ce S&P 500 creşte cu 0,23%, la 2.071,25 puncte. De asemenea, indicele compozit Nasdaq se majorează cu 0,19%, la 4.764,73 puncte. citeşte...
Trei din principalele burse asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze a crescut cu 0,32% la 17.720 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong scădea cu 0,95% la 23.428,62 puncte. citeşte...
Ieri, au fost introduse şi modificate în medie cu 9% mai multe ordine, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare din 28 noiembrie, ultima zi când a fost disponibil segmentul de piaţă odd lot, informează astăzi Bursa de Valori Bucureşti (BVB). citeşte...
Principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se apreciază uşor cu 0,08%, la 6.747,73 puncte. citeşte...
Bursele din America Latină au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere. Indicele iBovespa al bursei braziliene s-a depreciat cu 1,27%, ajungând la valoarea de 51.612,47 puncte. citeşte...
Bursele din Statele Unite ale Americii au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în creştere. Indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,58%, până la 17.879,555 puncte, în timp ce S&P 500 s-a majorat cu 0,64%, către 2.066,55 puncte. De asemenea, indicele compozit Nasdaq a crescut cu 0,6%, la 4.755,81 puncte. citeşte...
Principalele burse asiatice au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze se apreciază cu 0,51%, la 17.752,72 puncte, în timp ce indicele S&P/ASX 200 al bursei din Australia urcă procentual cu 0,55%, la 5.310,1 puncte. citeşte...
Petrom (SNP) a pierdut aproape 15% din valoarea sa la bursă, de la începutul lunii septembrie încoace, ca urmare a scăderii cotaţiilor petrolului. Petrom a primit ultima lovitură săptămâna trecută, când ţările membre OPEC (cartelul producătorilor de ţiţei) au decis să nu reducă totuşi producţia, iar cotaţiile au scăzut şi mai mult. citeşte...
Ieri a fost ultima zi a ofertei publice de răscumpărare a 750 milioane de acţiuni Fondul Proprietatea, la un preţ de 1,11 lei/titlu, lansată pe 3 noiembrie. Indicele de alocare stabilit în cadrul ofertei publice de cumpărare este 0,0741855191. Suprasubscrierea a fost de 13,48 ori, adică la fiecare 100 de acţiuni subscrise spre vânzare Fondul Proprietatea va răscumpăra 7,41 acţiuni. citeşte...
Reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se întâlnesc, în perioada 2 - 3 decembrie, la Praga, cu investitorii interesaţi de regiunea Europei Centrale şi de Est, în cadrul conferinţei WOOD's Winter in Prague - Emerging Europe. citeşte...
Patru dintre principalii indici bursieri europeni au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele FTSE 100, de la Londra, s-a apreciat cu 1,29%, până la nivelul de 6.742,1 puncte. citeşte...
Investitorii au plasat ordine de subscriere pentru acţiuni reprezentând 81,3% din numărul total de acţiuni Fondul Proprietatea (FP) în oferta derulată de FP pentru răscumpărarea a 6% din capital, care a fost astfel suprasubscrisă de 12,5 ori. citeşte...
Principalii indici bursieri de pe BVB au închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,14%, la 6.926,72 puncte. citeşte...
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, şi din Toronto, Canada, au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele Dow Jones creşte cu 0,25%, la 17.820,66 puncte iar indicele S&P 500 era în urcare cu 0,39%, la 2.061,5 puncte. citeşte...
|